Afis_Cerere in casatorie

CERERE IN CASATORIE

Autorul: A.P. Cehov
Regia: Victor Olăhuț
Distribuția: Florentina Năstase, George Constantinescu, Valentin Terente
Scenografia: Victor Olăhuț

„Un lucru e cert: îți trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, pețitorul nostru nu-l are. Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică și cu socrul s-ar putea înțelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea. Și unde e o problemă, se știe, apar mai multe. Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile între două familii. Dar, cum dragostea învinge totul, sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal.
Nu ne-am propus ”să aducem în actualitate” textul lui Cehov, dintr-un motiv foarte simplu: e foarte dificil să nu-l aduci. Montarea oricărui text în actualitate presupune, intrinsec, o actualizare a acestuia. Până la urmă depinde de fiecare dintre noi cât de mult vrem să ne restrângem ”actualitatea”. Eu unul, mi-aș dori ca ”actualitatea” mea să se întindă până la Big Bang.” (Victor Olăhuț)

Durata spectacolului: 1h10’ fără pauză