Afis-Complet-Alb

COMPLET ALB

ASOCIAȚIA ARTES
Concept și regie: Octavian Jighirgiu
Distribuție: Andreea Darie, Alexandru Dobynciuc, Andreea Enciu, Ancuța Gutui, Ovidiu Ivan, Theodor Ivan, Cătălin Ștefan Mîndru, Daniel Onoae

Povestea unor oameni care orbesc pe neașteptate este redată publicului nu doar prin văz, prin imagine, ci și prin sunet, miros, atingere, spectatorii putând experimenta ei înșiși, legați la ochi, întâmplările inițiatice ale personajelor orbite de lumină. „Complet alb” spune istoria unor oameni, ca noi toţi, care aleargă de colo-colo, preocupaţi, stresaţi, presaţi de iluzii; oameni care vieţuiesc, întinşi între amintiri şi proiecţia himerei de mâine. Ei bine, acestor oameni li se oferă darul orbirii, altfel spus, libertatea de a fi (cu) ei înşişi. Au şansa de a trăi în sfârşit, nu de a supravieţui, de a fi în prezent, responsabili 100%, perfect conştienţi. Iar ei… veţi vedea. Este o poveste spusă altfel decât în teatrul obişnuit, o poveste cu foi albe, dar nu complet!, pe care fiecare e invitat să-nceapă să-şi scrie prezentul, cu lumina vederii interioare.