Concurs afise de teatru

Tema principală a Festivalului Internațional de Teatru Independent de la Constanța va fi și tema acestui concurs – ARTA IUBIRII.
Cei care doresc să participe la concursul de afiș de teatru se vor înscrie pe site-ul evenimentului, unde vor trebui să completeze un formular cu: numele și prenumele, CV-ul, afișul(ele) creat(e), date de contact. Afișele pot fi realizate individual sau în grup, iar participanții pot trimite unul sau mai multe afișe. Textul afișului poate fi în limba română sau engleză, iar el trebuie să conțină siglele organizatorilor, și să fie prezentat în format electronică (jpeg, tiff, pdf, bmp). Lucrările vor fi trimise până la data afișată pe site. Ulterior, vor fi puse la dispoziție siglele necesare.

Calendar:

Înscrieri: 25 iunie – 20 iulie
Jurizare preselecții: 21 iulie – 30 iulie
Anunțare câștigători: 1 august

Concurenții vor semna afișele, iar odată cu trimiterea propunerilor, vor accepta ca organizatorii să le poată folosi în cadrul festivalului.
La această secțiune se vor oferi un premiu și două mențiuni. Juriul va fi alcătuit din: artiști plastici, regizori etc.

NOTA: Datorita numarului mare de solicitari, organizatorii au decis prelungirea perioadei de inscrieri pana pe 24 iulie a.c., inclusiv.

NOTA: Organizatorii au decis prelungirea perioadei de jurizare preselecții până pe 16 august a.c., inclusiv.

Nume si prenume:
Telefon
E-mail


Incarca Afis
limita maxima fisier 10 MB